Un 10 care a schimbat lumea. Povestea Nadiei Comăneci, la 50 de ani de la momentul care a redefinit perfecțiunea.
Vă invităm la o nouă conferință coolturală, dedicată uneia dintre cele mai fascinante personalități din istoria sportului mondial.
În vara anului 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal, o adolescentă de numai 14 ani reușea ceea ce părea imposibil. Exercițiul ei avea să primească primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice, iar tabela de marcaj, concepută să afișeze doar trei cifre, a indicat celebrul 1.00. În câteva clipe, lumea întreagă devenea martora unui moment care avea să intre definitiv în istorie.
În doar câteva zile, Nadia Comăneci obținea șapte note de 10, cucerea trei medalii olimpice de aur și devenea simbolul absolut al perfecțiunii sportive. La jumătate de secol de atunci, performanțele sale continuă să reprezinte unul dintre cele mai importante repere din istoria Jocurilor Olimpice.
Conferința urmărește nu doar cariera unei campioane excepționale, ci și povestea unei tinere care a devenit, fără voia ei, un simbol politic. Vom explora România anilor ’70 și ’80, felul în care regimul comunist a transformat succesul Nadiei într-un instrument de propagandă, supravegherea permanentă la care a fost supusă, precum și spectaculoasa sa plecare din România, în noiembrie 1989, cu doar câteva săptămâni înainte de prăbușirea regimului comunist.
Vom urmări apoi drumul Nadiei după 1989: viața construită în Statele Unite, implicarea în proiecte educaționale și caritabile, activitatea sa în cadrul mișcării olimpice și modul în care a rămas, până astăzi, una dintre cele mai respectate și iubite figuri ale sportului mondial.
Pornind de la destinul unei sportive extraordinare, conferința propune și o incursiune într-o perioadă esențială a istoriei recente a României, în care performanța, politica și imaginea publică s-au intersectat într-un mod unic.
Evenimentul va fi ilustrat cu fotografii și imagini de arhivă, secvențe video și documente de epocă, care vor reconstitui atât atmosfera Jocurilor Olimpice de la Montreal, cât și contextul istoric și politic în care Nadia Comăneci a devenit un simbol internațional.
Conferința va fi susținută de Anita Sterea, istoric specializat în istoria sportului, președinta Comisiei de Patrimoniu Olimpic din cadrul European Olympic Academies și președinta Asociației Coolturale Nouă ne pasă!.
16 iulie | ora 19:00
PLAN Patru
Strada Plantelor nr. 4
Durata: aproximativ 2 ore
La finalul conferinței vă invităm la un dialog deschis cu invitata și la o scurtă pauză de socializare, însoțită de dulciuri inspirate din epocă.
Participarea se face exclusiv pe bază de bilet, iar locurile sunt limitate.
Informații:
• Conținutul evenimentului: asociatia.nouanepasa@gmail.com
• Locația: contact@planpatru.ro
Sursa foto: The Canadian Press / AP – Paul Vathis