Povești Ascunse, Atelier de Scriere Creativă pentru Adolescenți

12 Octombrie

H 11:00-13:00

Atelierul are loc în cadrul Zilelor Patrimoniului European și își propune să familiarizeze adolescenții cu noțiuni de patrimoniu printr-o metodă creativă și prietenoasă: scrierea creativă. Este o ocazie unică de a descoperi cum trecutul și fantezia se pot împleti pentru a da naștere unor povești noi și captivante.

Povești Ascunse în Casa de pe Plantelor nr. 4

Atelier de Scriere Creativă pentru Adolescenți

Clădirile vechi au mereu un aer misterios: prin arhitectura lor aparte și atmosfera de altădată, par să păstreze în ziduri povești nespuse. Dar ce ne transmite de fapt o casă? Observăm frumusețea detaliilor ei, dar cum rămâne cu urmele vieților celor care au locuit-o?

Pornind de la istoria fascinantă a Casei de pe strada Plantelor nr. 4 și folosind teorii despre elementele unei povești reușite, vă invităm pe 12 octombrie, de la ora 11:00, să descoperim împreună universul narativ ascuns în patrimoniu. Vom imagina și vom scrie povești care ar fi putut sau ar putea să se petreacă aici: povești de dragoste interzise, crime misterioase, bântuiri tulburătoare sau chiar invazii extraterestre. Imaginația nu are limite!

Atelierul are loc în cadrul Zilelor Patrimoniului European și își propune să familiarizeze adolescenții cu noțiuni de patrimoniu printr-o metodă creativă și prietenoasă: scrierea creativă. Este o ocazie unică de a descoperi cum trecutul și fantezia se pot împleti pentru a da naștere unor povești noi și captivante.

👩‍🏫 Gazda atelierului: Cristina Chira – arhitect și scriitoare, cu experiență atât în domeniul patrimoniului, cât și în coordonarea atelierelor de scriere creativă.

📌 Detalii practice:

  • Durată: 2 ore (cu o pauză de 10 minute)

  • Ora de începere: 11:00

  • Locurile sunt limitate. Participarea se face exclusiv pe bază de bilet.